 (imaginea: Marc Chagall) Iubirea extinde libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori.Majoritatea sunt invizibile. Controlul nu este iubire! Rădăcina nevoii de control este insecuritatea. Dacă ai fi sigur pe tine, i-ai acorda celuilalt toată libertatea din lume. A iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei tale. Cum se iubeşte fără a fi dependent? Cum să separi iubirea de nevoia de a poseda, teama de abandon, nevoia de control, teama de respingere? Într-un singur fel. Aflând cine eşti! Când ştii cine eşti, la nivelul cel mai profund din tine însuţi, poţi iubi fără condiţii. Când eşti în contact cu Sinele nu mai ai nevoie de nimic de la celălalt şi nici nu te mai aştepţi la ceva de la el. Altfel e ca şi cum i-ai cere să-ţi aprindă o lumânare ziua în amiaza mare. E ridicol. Să-ţi simţi Sinele este o fericire atât de mare încât primul lucru care-ţi vine să-l faci este să o împărţi cu cineva, să o dăruieşti cuiva. A afla cine eşti şi a-ţi manifesta Sinele este esenţa căutării spirituale. Cei care depind de o altă fiinţă pentru a fi fericiţi sunt undeva pe traseu sau fac primele mişcări de încălzire pentru a pleca la drum. Nimeni din afara ta nu te poate face cu adevărat fericit. Poţi avea momente de bucurie, poţi să te simţi bine perioade mai mari de timp, poţi trăi chiar o viaţă agreabilă. Dar fericit în sensul cel mai înalt eşti doar în contact cu Sinele. Cum ai putea să te mai agăţi de cineva când trăieşti această fericire? Poţi să te bucuri împreună cu cineva, să împărtăşeşti această fericire cu ea. Dar ea, dacă pleacă, nu pleacă şi cu fericirea ta. Fericirea rămâne cu tine! De aceea nu te cramponezi, de aceea respecţi libertatea. Posesivitatea este strâns legată de ignoranţă. Iată în ce fel. Ce faci atunci când încerci să posezi o altă persoană? Ce faci când încerci să pui stăpânire pe partenerul sau partenera ta? Te agăţi de celălalt, încerci să-l transformi într-un bun personal, deoarece nu ştii cine eşti. Dacă ai şti ce comori deţii înlăuntrul tău, nici prin cap nu ţi-ar trece să încerci să posezi, să controlezi sau să domini o altă persoană. Dar tu nu ştii cine eştiCrezi că eşti un biet cerşetor care s-a trezit peste noapte cu ceva valoros. A devenit posesia ta. Te agăţi cu disperare deoarece relaţia te face să te simţi mai bine. Totul este, evident, o iluzie. Iubirea nu ia ostatici. Nu leagă oamenii de piciorul scaunului, şoptindu-le: “Eşti atât de important pentru mine. Te preţuiesc atât de mult.” A iubi înseamnă a dărui. Când iubeşti îi oferi celuilalt ceea ce ai tu mai bun. Nu îi oferi ceea ce nu ai. Ceea ce s-ar putea dovedi satisfăcător pentru el/ea. Sau nu. Asta este o altă problemă. Important este că atunci când iubeşti, oferi ceea ce ai de oferit şi nu ceri nimic în schimb. Desigur, primeşti dacă ţi se oferă. Ar fi o nebunie să refuzi. Dar nu pretinzi. Iubirea nu obligă pe nimeni să facă nimic. În acest sens iubirea este libertate. Acesta e un criteriul după care poţi şti dacă iubeşti sau nu pe cineva. Dacă iubeşti o persoană îi respecţi libertatea. Mai mult decât atât. Dacă poţi, o ajuţi să-şi extindă libertatea. Hrănită cu iubirea ta, iubita ta devine o persoană din ce în ce mai liberă. Ea se extinde în mai multe direcţii, îşi revelează aspecte noi ale personalităţii, învaţă să-şi protejeze adecvat vulnerabilităţile, transformă ceea ce este grosier. Tu TU nu iubeşti pentru că ai nevoie de celălalt. Nu eşti un cerşetor. Eşti un împărat! Nu se pune problema să iei ceva, ci să dăruieşti ceva. Repet: poate că şi celălalt are ceva să-ţi dăruiască. Asta este ceea ce numesc o relaţie minunată. Este o relaţie între un împărat şi o împărăteasă. Doi oameni care îşi oferă reciproc ceva din bucuria, calităţile, energia sau timpul lor, fără să ceară nimic în schimb. Orice altceva nu este o relaţie de iubire reală. Este întâlnirea a doi cerşetori, care din când în când poate mai dau câte ceva şi gratuit. Când iubeşti cu adevărat te reverşi. Dai pe dinafară. Eşti plin cu energia iubirii şi o împărtăşeşti cu cineva. Este foarte simplu. Iubirea a apărut în tine şi de la tine curge spre altcineva. De aceea nu ceri nimic în schimb. De aceea nu există posesivitate. Dacă cel spre care curge iubirea ta o respinge, asta nu reprezintă o problemă pentru tine. Nu apare nici o suferinţă. O orientezi spre altcineva (nu neapărat o persoană). Eşti exact ca o apă curgătoare în calea căreia a apărut un obstacol. Vei înceta să curgi? Nici pomeneală, o să virezi puţin la stânga sau la dreapta. Vei continua să curgi. Există oameni a căror iubire a fost respinsă şi care au hotărât să nu mai curgă. Ei au încercat sau încearcă să blocheze iubirea. Dar iubirea care nu se exprimă naşte monştri interiori! Energia care nu-şi urmează cursul natural se transformă în contrariul ei. Chinezii ştiu asta de foarte mult timp. Excesul de Yin începe să devină Yang, excesul de Yang începe să devină Yin. O apă a cărei curgere este blocată ce devine? O mlaştină. Nu cred că ţi-ar plăcea să conţii o mlaştină în interiorul tău. Iubirii adevărate îi pasă de bucuria celuilalt. Iubirii iluzorii îi pasă de Eu. Reţine acest criteriu: dacă iubirea ta te-a condus la suferinţă, a fost o iubire în mare parte imaginată; în spatele ei nu s-a aflat Sinele, ci Eul. Eul are această particularitate: orice ar face, generează, într-un final, suferinţă. Revenind, aceasta înseamnă că nu ştii cine eşti. Crezi că eşti Eul. Nu eşti! Câtă vreme te vei identifica cu Eul, îţi va fi imposibil să iubeşti cu adevărat. Nu vei putea fi un om fericit. Eul este limitat şi luptă cu toate mijloacele pentru supravieţuire. Esenţa lui este frica. O modalitate de a face faţă acestei frici este încercarea de a acapara. Se agaţă de o persoană şi încearcă să pună stăpânire pe ea. Dar celălalt, în adâncul lui, îşi doreşte să fie liber. Aşa începe lupta! Lupta nu este întotdeauna pe faţă şi consecinţele ei (răni, vătămări grave) nu sunt întotdeauna vizibile. Eul creează suferinţă. Iubirea creează libertate şi bucurie. Dacă simţi că ai eşuat în dragoste, te rog, nu acuza iubirea de asta. Fii cât de lucid poţi şi vezi care este responsabilitatea ta. Poate ai avut anumite aşteptări. Cereri pe care nu le-ai exprimat niciodată. Dorinţe de care nici tu nu erai conştient. Toate acestea îţi aparţin. Nu au nici o legătură cu iubirea. Iubirea este dăruire, împărtăşire In iubire nu există victime. Victimile există doar în luptă. Dacă stai acum şi plângi, acesta nu e semnul că ai iubit. Este semnul că ai pierdut lupta. Dacă vei continua să visezi că iubeşti, nu vei experimenta niciodată iubirea reală! ( Sursa: Inchisorile invizibile – Adrian Nuţă) |
vineri, 21 noiembrie 2014
Iubirea nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori!
Antrenarea creierului prin căscat
Modalităţi de a obţine sănătatea fizică, mentală şi spirituală. (Andrew Newberg si Mark Robert Waldman)
Căscaţi!! Râdeţi dacă vreţi (deşi aţi face mai bine creierului dacă aţi zâmbi), dar după părerea mea profesională, căscatul este unul dintre cele mai straşnic păstrate secrete în neuroştiinţă. Chiar şi colegii mei, care fac la alte universităţi cercetări asupra meditaţiei, relaxării şi reducerii stresului, au trecut cu vederea această puternică unealtă de intensificare neuronală. Căscatul a fost folosit de multe decenii în terapia vocii, ca un mijloc eficient de reducere a hipertensiunii din gât şi a anxietăţii. Câteva studii recente bazate pe scanarea creierului au arătat cum căscatul induce o activitate neuronală unică în zonele creierului care sunt direct legate de generarea conştiinţei sociale şi crearea sentimentelor de empatie. Una dintre aceste zone este precuneusul, o mică structură ascunsă în cutele lobului parietal. Conform cercetătorilor de la Institutul de Neurologie din Londra, precuneusul pare să joace un rol central în conştiinţă, autoreflecţie şi refacerea memoriei. Precuneusul este stimulat de respiraţia yoga, fapt care ajută la explicarea motivului pentru care diferite forme de meditaţie contribuie la un sentiment sporit de conştiinţă de sine. Este de asemenea una dintre zonele cele mai atinse de afecţiunile bătrâneţii şi problemele de deficit de atenţie, deci este posibil ca dacă vom căsca deliberat să întărim această parte importantă a creierului. Din aceste motive credem că simplul căscat trebuie integrat în exerciţii şi programe de reducere a stresului, antrenamente de intensificare a memoriei, psihoterapie şi practici spirituale contemplative. Şi deoarece precuneusul a fost asociat recent cu sistemul neuron-oglindă din creier (care ne permite să rezonăm la sentimentele şi comportamentele altora), căscatul ar putea chiar să ajute la intensificarea conştiinţei sociale, compasiunii şi comunicării eficiente cu alţii. Căscatul este atât de eficient şi de important pentru funcţionarea creierului, încât vă voi cere să citiţi cele treizeci şi patru de studii legate de căscat pe care le-am citat la note (puteţi citi rezumatul şi câteva articole accesând pubmed.gov). De ce sunt atât de insistent? Pentru că dacă v-aş cere să puneţi jos această carte chiar acum şi să căscaţi de zece ori ca să experimentaţi această tehnică fabuloasă, probabil că n-o veţi face. Chiar şi la seminare, după prezentarea cantităţii copleşitoare de dovezi, când ceream oamenilor şă caşte, jumătate din audienţă ezita. Trebuia să îi conving pentru a-i face să simtă efectele relaxante imediate. Există o prejudecată de neînţeles în societatea noastră, care sugerează că este nepoliticos să caşti şi cei mai mulţi dintre noi am fost învăţaţi aceasta când eram mici. Ca tânăr student la Medicină, am fost prins odată căscând şi am fost muştruluit de profesor. A spus că nu se cade să apar obosit în faţa pacienţilor, chiar dacă stăteam pe hol, nu în salon. Într-adevăr, căscatul se intensifică atunci când sunteţi obosit şi ar putea fi modalitatea blândă prin care creierul vă spune că ar fi necesar un mic somn de regenerare. Pe de altă parte şi expunerea la lumină vă poate face să căscaţi, sugerând că aceasta este o parte a procesului de trezire. Căscatul nu numai că vă relaxează – vă aduce cu rapiditate într-o stare de conştiinţă cognitivă. Studenţii cască la curs, nu pentru că profesorul este plictisitor (deşi şi acest lucru vă poate face să căscaţi, încercând să rămâneţi concentrat la discursul monoton), ci pentru că scapă creierul de somnolenţă, ajutându-vă să staţi concentrat asupra unor concepte şi idei importante. El reglează conştiinţa şi sentimentul de sine şi ne ajută să devenim mai introspectivi şi mai conştienţi de sine. Desigur, dacă se întâmplă să vă treziţi în faţa unui profesor monoton, plictisitor, căscatul vă va ajuta să vă menţineţi treaz. Căscatul vă va relaxa şi vă va aduce într-o stare de veghe alertă mai repede decât orice altă tehnică de meditaţie cunosc şi, deoarece este neurologic contagios, este foarte uşor de învăţat în grup. Una dintre fostele mele studente folosea căscatul pentru a readuce la atenţie consiliul directorilor în mai puţin de şaizeci de secunde. De ce? Pentru că ajută oamenii să îşi sincronizeze comportamentul cu alţii. Căscatul, ca mecanism de alertare, apare în primele douăzeci de săptămâni de la naştere. El ajută la reglarea ritmurilor circadiene ale nou-născuţilor şi, deci, căscatul ar trebui să ajute petrecăreţul de până în zori şă îşi reseteze ceasul intern al creierului. Căscatul ar putea de asemenea să uşureze disconfortul provocat de altitudinile mari. Deci ce anume se află înapoia mecanismului care face din căscat o unealtă atât de esenţială? Pe lângă activarea precuneusului, reglează temperatura şi metabolismul creierului. [...] Numeroase neurochimicale sunt implicate în experienţa căscatului, inclusiv dopamina, care activează producerea de oxitocină în hipotalamus şi hipocamp, zone esenţiale pentru activarea memoriei, controlul voluntar şi reglarea temperaturii. Aceşti neurotransmiţători reglează plăcerea, senzualitatea şi relaţiile dintre indivizi, deci dacă vreţi şă vă sporiţi intimitatea şi să staţi împreună cu partenerul dumneavoastră, atunci căscaţi împreună. Alte neurochimicale şi molecule implicate în căscat sunt acetilcolina, oxidul nitric, glutamatul, GABA, serotonina, ACTH, MSH, hormonii sexuali şi peptidele. De fapt, este greu să găsim o altă activitate care să influenţeze atât de multe funcţii ale creierului. Sfatul nostru este simplu: căscaţi cât de mult puteţi într-o zi, când vă confruntaţi cu o problemă dificilă la lucru, când vă pregătiţi să mergeţi la culcare şi ori de câte ori simţiţi mânie, anxietate sau stres. Căscaţi înainte să aveţi o discuţie importantă, căscaţi înainte să daţi un test şi căscaţi în timp ce meditaţi sau vă rugaţi pentru că vă va intensifica experienţa spirituală. Căscatul conştient are nevoie de puţină practică şi disciplină pentru a trece de inhibiţiile sociale inconştiente, dar oamenii vin adesea cu trei scuze ca să nu caşte: “Nu-mi vine”, “Nu sunt obosit” şi, preferatul meu, “Nu pot”. Sigur că puteţi. Tot ceea ce trebuie să faceţi ca să declanşaţi un căscat adânc este să îl mimaţi de şase sau şapte ori. Încercaţi asta acum şi veţi descoperi până la al cincilea căscat fals că se va produce unul real. Dar nu vă opriţi aici, pentru că până la al zecelea sau al doisprezecelea căscat veţi simţi puterea acestui mic truc seducător. Ochii poate vă vor lăcrima, s-ar putea să înceapă să vă curgă nasul, dar vă veţi simţi şi foarte prezent, incredibil de relaxat şi foarte alert. Nu e rău pentru ceva ce nu ia mai mult de un minut.
În concluzie: 12 motive esenţiale să căscaţi:
1.Stimulează starea de alertă şi concentrarea 2.Optimizează activitatea creierului şi metabolismul 3. Îmbunătăţeşte funcţia cognitivă 4. Îmbunătăţeşte memoria 5. Sporeşte conştiinţa şi introspecţia 6. Scade stresul 7. Relaxează fiecare parte a corpului 8. Îmbunătăţeşte controlul muscular voluntar 9. Intensifică abilităţile atletice 10. Reglează simţul timpului 11. Creşte empatia şi conştiinţa socială 12. Sporeşte plăcerea şi senzualitatea
Despre autori: – Andrew Newberg este doctor în medicină, profesor asociat la Departamentul de Radiologie şi Psihiatrie al Spitalului Universităţii Pennsylvania şi profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul şi directorul Centrului pentru Spiritualitate şi Minte şi directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate şi Neuroştiinţă al Universităţii Pennsylvania . Este board-certified în medicină internă, medicină nucleară şi cardiologie nucleară. A publicat peste o suta de articole, eseuri, capitole de cărţi, lucrări.
O prezentare generală a lucrărilor sale poate fi văzută la http://www.andrewnewberg.com/. – Mark Robert Waldman este cercetător asociat al Centrului pentru Spiritualitate şi Minte, Universitatea Pennsylvania , autor a nouă cărţi şi antologii în domeniile psihologiei şi creativităţii şi a unor lucrări profesionale publicate în jurnale din întraga lume. Deţine specializări în dinamici de cuplu şi terapii bazate pe conştienţă.
O prezentare generală a cercetării şi workshop-urilor sale poate fi văzută la http://www.markrobertwaldman.com/.
Căscaţi!! Râdeţi dacă vreţi (deşi aţi face mai bine creierului dacă aţi zâmbi), dar după părerea mea profesională, căscatul este unul dintre cele mai straşnic păstrate secrete în neuroştiinţă. Chiar şi colegii mei, care fac la alte universităţi cercetări asupra meditaţiei, relaxării şi reducerii stresului, au trecut cu vederea această puternică unealtă de intensificare neuronală. Căscatul a fost folosit de multe decenii în terapia vocii, ca un mijloc eficient de reducere a hipertensiunii din gât şi a anxietăţii. Câteva studii recente bazate pe scanarea creierului au arătat cum căscatul induce o activitate neuronală unică în zonele creierului care sunt direct legate de generarea conştiinţei sociale şi crearea sentimentelor de empatie. Una dintre aceste zone este precuneusul, o mică structură ascunsă în cutele lobului parietal. Conform cercetătorilor de la Institutul de Neurologie din Londra, precuneusul pare să joace un rol central în conştiinţă, autoreflecţie şi refacerea memoriei. Precuneusul este stimulat de respiraţia yoga, fapt care ajută la explicarea motivului pentru care diferite forme de meditaţie contribuie la un sentiment sporit de conştiinţă de sine. Este de asemenea una dintre zonele cele mai atinse de afecţiunile bătrâneţii şi problemele de deficit de atenţie, deci este posibil ca dacă vom căsca deliberat să întărim această parte importantă a creierului. Din aceste motive credem că simplul căscat trebuie integrat în exerciţii şi programe de reducere a stresului, antrenamente de intensificare a memoriei, psihoterapie şi practici spirituale contemplative. Şi deoarece precuneusul a fost asociat recent cu sistemul neuron-oglindă din creier (care ne permite să rezonăm la sentimentele şi comportamentele altora), căscatul ar putea chiar să ajute la intensificarea conştiinţei sociale, compasiunii şi comunicării eficiente cu alţii. Căscatul este atât de eficient şi de important pentru funcţionarea creierului, încât vă voi cere să citiţi cele treizeci şi patru de studii legate de căscat pe care le-am citat la note (puteţi citi rezumatul şi câteva articole accesând pubmed.gov). De ce sunt atât de insistent? Pentru că dacă v-aş cere să puneţi jos această carte chiar acum şi să căscaţi de zece ori ca să experimentaţi această tehnică fabuloasă, probabil că n-o veţi face. Chiar şi la seminare, după prezentarea cantităţii copleşitoare de dovezi, când ceream oamenilor şă caşte, jumătate din audienţă ezita. Trebuia să îi conving pentru a-i face să simtă efectele relaxante imediate. Există o prejudecată de neînţeles în societatea noastră, care sugerează că este nepoliticos să caşti şi cei mai mulţi dintre noi am fost învăţaţi aceasta când eram mici. Ca tânăr student la Medicină, am fost prins odată căscând şi am fost muştruluit de profesor. A spus că nu se cade să apar obosit în faţa pacienţilor, chiar dacă stăteam pe hol, nu în salon. Într-adevăr, căscatul se intensifică atunci când sunteţi obosit şi ar putea fi modalitatea blândă prin care creierul vă spune că ar fi necesar un mic somn de regenerare. Pe de altă parte şi expunerea la lumină vă poate face să căscaţi, sugerând că aceasta este o parte a procesului de trezire. Căscatul nu numai că vă relaxează – vă aduce cu rapiditate într-o stare de conştiinţă cognitivă. Studenţii cască la curs, nu pentru că profesorul este plictisitor (deşi şi acest lucru vă poate face să căscaţi, încercând să rămâneţi concentrat la discursul monoton), ci pentru că scapă creierul de somnolenţă, ajutându-vă să staţi concentrat asupra unor concepte şi idei importante. El reglează conştiinţa şi sentimentul de sine şi ne ajută să devenim mai introspectivi şi mai conştienţi de sine. Desigur, dacă se întâmplă să vă treziţi în faţa unui profesor monoton, plictisitor, căscatul vă va ajuta să vă menţineţi treaz. Căscatul vă va relaxa şi vă va aduce într-o stare de veghe alertă mai repede decât orice altă tehnică de meditaţie cunosc şi, deoarece este neurologic contagios, este foarte uşor de învăţat în grup. Una dintre fostele mele studente folosea căscatul pentru a readuce la atenţie consiliul directorilor în mai puţin de şaizeci de secunde. De ce? Pentru că ajută oamenii să îşi sincronizeze comportamentul cu alţii. Căscatul, ca mecanism de alertare, apare în primele douăzeci de săptămâni de la naştere. El ajută la reglarea ritmurilor circadiene ale nou-născuţilor şi, deci, căscatul ar trebui să ajute petrecăreţul de până în zori şă îşi reseteze ceasul intern al creierului. Căscatul ar putea de asemenea să uşureze disconfortul provocat de altitudinile mari. Deci ce anume se află înapoia mecanismului care face din căscat o unealtă atât de esenţială? Pe lângă activarea precuneusului, reglează temperatura şi metabolismul creierului. [...] Numeroase neurochimicale sunt implicate în experienţa căscatului, inclusiv dopamina, care activează producerea de oxitocină în hipotalamus şi hipocamp, zone esenţiale pentru activarea memoriei, controlul voluntar şi reglarea temperaturii. Aceşti neurotransmiţători reglează plăcerea, senzualitatea şi relaţiile dintre indivizi, deci dacă vreţi şă vă sporiţi intimitatea şi să staţi împreună cu partenerul dumneavoastră, atunci căscaţi împreună. Alte neurochimicale şi molecule implicate în căscat sunt acetilcolina, oxidul nitric, glutamatul, GABA, serotonina, ACTH, MSH, hormonii sexuali şi peptidele. De fapt, este greu să găsim o altă activitate care să influenţeze atât de multe funcţii ale creierului. Sfatul nostru este simplu: căscaţi cât de mult puteţi într-o zi, când vă confruntaţi cu o problemă dificilă la lucru, când vă pregătiţi să mergeţi la culcare şi ori de câte ori simţiţi mânie, anxietate sau stres. Căscaţi înainte să aveţi o discuţie importantă, căscaţi înainte să daţi un test şi căscaţi în timp ce meditaţi sau vă rugaţi pentru că vă va intensifica experienţa spirituală. Căscatul conştient are nevoie de puţină practică şi disciplină pentru a trece de inhibiţiile sociale inconştiente, dar oamenii vin adesea cu trei scuze ca să nu caşte: “Nu-mi vine”, “Nu sunt obosit” şi, preferatul meu, “Nu pot”. Sigur că puteţi. Tot ceea ce trebuie să faceţi ca să declanşaţi un căscat adânc este să îl mimaţi de şase sau şapte ori. Încercaţi asta acum şi veţi descoperi până la al cincilea căscat fals că se va produce unul real. Dar nu vă opriţi aici, pentru că până la al zecelea sau al doisprezecelea căscat veţi simţi puterea acestui mic truc seducător. Ochii poate vă vor lăcrima, s-ar putea să înceapă să vă curgă nasul, dar vă veţi simţi şi foarte prezent, incredibil de relaxat şi foarte alert. Nu e rău pentru ceva ce nu ia mai mult de un minut.
În concluzie: 12 motive esenţiale să căscaţi:
1.Stimulează starea de alertă şi concentrarea 2.Optimizează activitatea creierului şi metabolismul 3. Îmbunătăţeşte funcţia cognitivă 4. Îmbunătăţeşte memoria 5. Sporeşte conştiinţa şi introspecţia 6. Scade stresul 7. Relaxează fiecare parte a corpului 8. Îmbunătăţeşte controlul muscular voluntar 9. Intensifică abilităţile atletice 10. Reglează simţul timpului 11. Creşte empatia şi conştiinţa socială 12. Sporeşte plăcerea şi senzualitatea
Despre autori: – Andrew Newberg este doctor în medicină, profesor asociat la Departamentul de Radiologie şi Psihiatrie al Spitalului Universităţii Pennsylvania şi profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul şi directorul Centrului pentru Spiritualitate şi Minte şi directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate şi Neuroştiinţă al Universităţii Pennsylvania . Este board-certified în medicină internă, medicină nucleară şi cardiologie nucleară. A publicat peste o suta de articole, eseuri, capitole de cărţi, lucrări.
O prezentare generală a lucrărilor sale poate fi văzută la http://www.andrewnewberg.com/. – Mark Robert Waldman este cercetător asociat al Centrului pentru Spiritualitate şi Minte, Universitatea Pennsylvania , autor a nouă cărţi şi antologii în domeniile psihologiei şi creativităţii şi a unor lucrări profesionale publicate în jurnale din întraga lume. Deţine specializări în dinamici de cuplu şi terapii bazate pe conştienţă.
O prezentare generală a cercetării şi workshop-urilor sale poate fi văzută la http://www.markrobertwaldman.com/.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)